O serie de imagini revoltătoare au fost filmate într-o școală din Suceava, acolo unde un băiat a fost bătut şi umilit de colegi chiar pe holurile unității de învățământ.
Imaginile au fost făcute publice de cei de la Stopbully.ro, care au publicat pe Facebook înregistrarea episodului violent.
Intre timp asta se intampla din pacate in Școala Gimnazială Bivolărie din Județul Suceava.Pe perioada starii de ALERTA copii sunt in mod normal trimisi la scoala ca sa învețe carte, din pacate realitatea este total diferita.Speram ca conducerea scolii sa-i identifice si sa se ia masurile necesare unui astfel de comportament. Inclusiv cei care încurajează incidentul sa fie trasi la raspundere”. au scris aceștia pe Facebook.
„Ești șmecher”, se aude pe fundal unul dintre elevi, în timp ce-și încurajează colegul să-l bată pe celălalt copil.
Contactată de redactorii Libertatea, Daniela Chiaburu, directorul Școlii Gimnaziale din Bivolărie, spune că incidentul a fost ”în trecut”, dar nu poate preciza exact când, ”responsabilul cu disciplina la nivelul școlii știe mai multe”.
Întrebată despre măsuri, dascălul spune că ”acei copii au fost la prima abatere și s-a procedat la scăderea notei la purtare și înștiințarea părinților”.
Poliția s-a autosesizat în acest caz, minorii fiind identificați și cercetați pentru loviri și alte violențe. Bătaia s-a produs joi, la școală, protagoniștii fiind elevi în clasa a a VII-a. Victima are 12 ani, iar agresorii sunt în vârstă de 13 ani, colegi în aceași școală.
Cazul tulburător al fetiței de cinci ani care a fost bătută și umilită de propria mamă, în repetate rânduri, a ajuns viral după ce o serie de imagini au apărut pe rețelele sociale. Pe imagini se observă cum femeia s-a filmat, în timp ce o lovește și o trage de păr pe copila lipsită de apărare.
Potrivit informațiilor obținute de GÂNDUL.RO, femeia a mai fost audiată în trecut, însă nu a fost reținută deoarece nu existau probe. Copila de doar cinci ani locuia cu mama sa, în cartierul Giulești, iar tatăl este plecat la muncă în străinătate.